Premierul Omanului a aterizat în Qatar săptămâna aceasta, o vizită care, potrivit diplomaților, ar putea da un nou impuls discuțiilor SUA-Iran blocate de mult timp. Dar aceeași inițiativă pentru stabilitate regională se confruntă cu un obstacol persistent: opoziția internă din Iran care ar putea bloca orice progres.
O mișcare diplomatică discretă
Sosirea liderului omanez la Doha nu a fost anunțată cu fast. Este genul de vizită discretă care adesea contează cel mai mult în diplomația din Golf. Omanul a jucat mult timp rolul de intermediar în disputele regionale, iar această vizită se încadrează în acest tipar.
Momentul este important. Washingtonul și Teheranul sunt blocate de luni de zile, fără o cale clară de revenire la negocieri. Un canal proaspăt prin Oman ar putea oferi ambelor părți spațiu pentru a testa idei fără angajament public. Vizita este văzută ca o modalitate de a împinge procesul înainte, chiar dacă nu se așteaptă o descoperire imediată.
Ce este în joc
În centrul efortului se află speranța că o reluare a angajamentului ar putea reduce tensiunile din regiune. Expresia „stabilitate regională” este folosită des, dar aici are o greutate reală. Un Golf mai stabil ar afecta rutele de transport maritim, prețurile petrolului și calculele de securitate ale fiecărui stat din vecinătate.
Medierea omaneză nu este nouă, dar vine într-un moment delicat. SUA au semnalat interes pentru discuții, iar Iranul a arătat o anumită flexibilitate în trecut. Totuși, decalajul dintre cele două părți rămâne mare, iar încrederea este subțire.
Opoziția internă din Iran
Aici intervine opoziția internă. Nu toată lumea de la Teheran își dorește un acord. Hardlinerii care beneficiază de confruntare consideră orice negociere o concesie. Au blocat sau subminat încercări anterioare și nu există semne că s-ar fi răzgândit.
Această opoziție nu este un grup unic; este un amestec de facțiuni politice, figuri din securitate și voci clericale care văd angajamentul cu Washingtonul ca pe o amenințare la influența lor. Rezistența lor nu ucide neapărat discuțiile, dar face orice acord mai greu de atins și mai greu de vândut acasă.
Chiar dacă premierul Omanului reușește să deschidă un canal, munca mai grea se va desfășura în dezbaterile interne de la Teheran. Întrebarea este dacă impulsul diplomatic poate rezista rezistenței politice din Iran. Aceasta este piesa nerezolvată a acestui puzzle.
Deocamdată, vizita în Qatar este un semnal, nu o soluție. Arată că Omanul este dispus să-și investească credibilitatea într-un proces care poate merge în orice direcție. Dacă această investiție va da roade depinde de forțe dincolo de controlul Doha.
