Lorenzo Valente de la ARK Invest este mai optimist decât majoritatea că Bitcoin va ieși în avantaj în fața Zilei Q — momentul ipotetic în care un computer cuantic sparge în sfârșit criptografia pe curbă eliptică care securizează portofelele de astăzi. Viziunea sa, așa cum a formulat-o firma, este că rezistența rețelei și poziția proactivă a comunității crypto față de provocările de securitate în evoluție îi oferă o șansă reală de a învinge ceasul.
De ce apare mereu Ziua Q
Expresia este aruncată în discuție lejer, dar indică o problemă concretă. Modelul de securitate al Bitcoin se bazează pe presupunerea că derivarea unei chei private dintr-o cheie publică este imposibilă în practică. O mașină cuantică suficient de puternică ce folosește algoritmul lui Shor ar sparge această presupunere. Fiecare portofel cu o cheie publică expusă — inclusiv toate ieșirile P2PK timpurii și orice adresă din care s-a cheltuit — devine o țintă. Monedele aflate în portofelele din epoca Satoshi sunt premiul evident, iar acestea nu se mișcă.
Optimismul lui Valente nu se bazează pe calendarul hardware. Se bazează pe oameni. Crypto are un istoric de upgrade-uri controversate, lente și apoi brusc decisive. Implementarea Taproot, SegWit, chiar și războaiele dimensiunii blocului — haotice, dar au fost finalizate. O migrare post-cuantică ar fi mai urâtă pentru că atinge materialul cheie al fiecărui portofel, nu doar logica scriptului. Totuși, argumentul este că, dacă amenințarea este reală și vizibilă, ecosistemul tinde să se miște.
Argumentul pentru avansul crypto
Cercetătorii publică scheme de semnătură post-cuantică de ani de zile, iar NIST a standardizat deja un lot dintre ele în 2024. Acele standarde nu sunt specifice Bitcoin, dar le oferă dezvoltatorilor ceva concret pe care să construiască. Comunitatea de dezvoltatori Bitcoin a discutat despre tipuri de adrese rezistente la cuantică și există o dezbatere activă dacă un soft fork le-ar putea introduce treptat fără a sparge monedele existente.
Ultima parte este cea grea. Nu poți forța utilizatorii să își mute fondurile. Orice cale de migrare trebuie să convingă milioane de deținători să transfere adresele vechi în altele noi, iar mulți dintre acești deținători sunt fie decedați, fie și-au pierdut cheile, fie pur și simplu nu se vor deranja. Monedele care nu se mișcă niciodată sunt cele mai expuse. Poziția lui Valente pare să fie că aceasta este o problemă de coordonare, nu un impas criptografic — iar problemele de coordonare sunt cele pe care rețelele open-source sunt construite să le rezolve, oricât de încet.
Ce nu susține el
Valente nu spune că computerele cuantice sunt aproape de a sparge Bitcoin mâine. Niciun cercetător credibil nu o face. Mașinile care există astăzi nu pot factoriza numerele care ar conta, iar costul de corecție a erorilor necesar pentru a rula algoritmul lui Shor la dimensiunea cheii Bitcoin este uluitor. Cazul optimist nu este că amenințarea este exagerată. Este că industria are timp și îl folosește.
Cazul pesimist se scrie singur: un progres cuantic sosește mai repede decât se aștepta, comunitatea nu poate cădea de acord asupra unei migrări, iar cele mai vechi monede sunt golite. Acesta nu este un scenariu pe care cineva să-l poată exclude complet. Dar pariul lui Valente este pe același lucru care a ținut Bitcoin în viață prin fiecare sperietoare existențială anterioară — faptul că atunci când acoperișul începe efectiv să curgă, oamenii cărora le pasă tind să-l repare înainte ca furtuna să se înrăutățească.
