Illinois a elaborat reguli pentru o taxă de 0,2% pe tranzacțiile cu active digitale, stabilind exact modul în care ar urma să fie aplicată taxa. Proiectul acoperă stablecoin-urile, platformele DeFi, podurile crypto și transferurile efectuate din portofele auto-custodiate. Este prima analiză detaliată a modului în care statul intenționează să colecteze taxa, care până acum exista doar ca o cotă fără limbaj de aplicare atașat.
Ce acoperă de fapt proiectul
Cele patru categorii menționate în reguli sunt cele în care se află munca practică. Stablecoin-urile sunt tratate ca tranzacții impozabile, mai degrabă decât ca un strat de decontare scutit de taxă. Platformele DeFi și podurile — infrastructura care mută activele între lanțuri — sunt incluse în domeniul de aplicare. Transferurile auto-custodiate, care se află în afara raportării oricărui exchange, sunt, de asemenea, abordate.
Ultimul punct este cel care probabil va genera cele mai multe fricțiuni. O taxă legată de tranzacții care nu ating niciodată un intermediar centralizat reprezintă o problemă de aplicare diferită față de una colectată la punctul de vânzare. Proiectul nu rezolvă modul în care statul ar afla despre acele transferuri; descrie doar cum s-ar aplica taxa de 0,2% odată ce o tranzacție intră în domeniul de aplicare.
De ce podurile și DeFi sunt în vizor
Podurile sunt printre cele mai dificile piese de infrastructură crypto de impozitat curat. O singură acțiune a unui utilizator poate fi înregistrată ca mai multe tranzacții pe lanțuri, ceea ce ridică o întrebare evidentă la care proiectul pare să fi încercat să răspundă: unde are loc evenimentul impozabil? Platformele DeFi prezintă o problemă similară, deoarece un swap sau un depozit de lichiditate poate fi o singură acțiune în interfața frontală și multiple apeluri de contract în spate.
Includerea ambelor în proiect sugerează că Illinois dorește să evite soluția evidentă de ocolire — direcționarea activității prin protocoale în loc de exchange-uri pentru a evita taxa. Dacă limbajul rezistă în fața mecanicii reale a acestor sisteme este o chestiune separată.
Auto-custodia este partea dificilă
Impozitarea transferurilor auto-custodiate este partea care va atrage cel mai mult scrutin, și nu doar din partea utilizatorilor de crypto. Nu există un intermediar care să rețină cei 0,2%, nu există un formular standard de raportare și nu există o evidență clară a cine deține ce. Conformarea ar depinde în mare măsură de contribuabil, ceea ce tinde să producă rate scăzute de colectare și costuri administrative ridicate.
Statele au încercat versiuni ale acestui lucru înainte cu rezultate mixte, iar tiparul este de obicei același: regula este ușor de scris și greu de aplicat. Illinois nu a spus cum plănuiește să acopere acest decalaj, iar proiectul nu pare să specifice un mecanism.
Ce urmează
Regulile sunt încă un proiect, ceea ce înseamnă că limbajul se poate schimba înainte ca ceva să fie finalizat. Perioada de comentarii și eventualele revizuiri vor determina dacă prevederile privind stablecoin-urile și auto-custodia supraviețuiesc în forma lor actuală. Deocamdată, numărul principal este 0,2% — dar povestea reală este în cele patru categorii pe care statul a ales să le numească și în modul în care plănuiește să colecteze efectiv de la trei dintre ele.
